Cum pot fi prevenite infecţiile urinare?

Publicat pe 20 septembrie 2017

“Responsabilul” de apariţia infecţiilor urinare este, de cele mai multe ori, bacteria Escherichia coli (85-90% din cazuri), o bacterie care se întâlneşte în mod natural în tractul digestiv al omului, dar care în anumite împrejurări poate coloniza tractul urinar ducând la instalarea infecţiei urinare; formele patogene ale acestei bacterii dezvoltă capacitatea de a adera la mucoasa tractului urinar şi, astfel, prosperă în acest mediu, formează comunităţi bacteriene rezistente la tratamentul medicamentos şi creează multiple neplăceri gazdei umane.
Este important de menţionat faptul că aceste infecţii urinare pot fi evitate prin urmarea conştiincioasă a regulilor elementare de igienă, ca şi prin introducerea în dietă a unor alimente bogate în substanţe cu efect antibacterian cum sunt cimbrul, piperul negru, guava, merişoarele, ienupărul, usturoiul, ghimbirul, sfecla roşie, pătrunjelul, ceaiul verde sau oregano.
Allium sativum Woodwill 1793
De asemenea, se obţin rezultate şi prin reducerea consumului de carne, lapte şi ouă, dar mai ales a alimentelor bogate în zahăr, deoarece o concentraţie crescută de glucide în organism poate crea un mediu propice pentru înmulţirea accelerată a bacteriilor patogene.
Astfel, utilizarea antibioticelor în cazul infecţiilor urinare trebuie realizată numai la recomandarea medicului şi conform cu antibiograma, pentru a evita riscul apariţiei fenomenului de rezistenţă microbiană şi deci a unor infecţii tot mai severe şi tot mai dificil de combătut.
Autor: CŞ, drd. Alina Ioana Nicu
Bibliografie: Biswas, B., Rogers, K., McLaughlin, F., Daniels, D., Yadav, A. (2013), Antimicrobial activities of leaf extracts of guava (Psidium guavajava L.) on two Gram-negative and Gram-positive bacteria. International J. of Microbiology, ID 746165; Diţu, L.M., Chifiriuc, M.C., Bezirtzoglou, E., Voltsi, C., Bleotu, C., Pelinescu, D., Mihăescu, G., Lazăr, V. (2011), Modulation of virulence and antibiotic susceptibility of enteropathogenic Escherichia coli strains by Enterococcus faecium probiotic strain culture fractions. Anaerobe, 17: 448-451; Ehrlich, G., Hu, F., Shen, K., Stoodley, P., Post, J. (2005), Bacterial plurality as a general mechanism driving persistence in chronic infections. Clin. Orthop. Relat. Res., 437: 20-24; Justice, S.S., Hung, C., Theriot, J.A., Fletcher, D.A., Anderson, G.G., Footer, M.J. (2004), Differentiation and developmental pathways of uropathogenic Escherichia coli in urinary tract pathogenesis. Proc Natl Acad Sci USA, 101: 1333-1338; Zarringhalam, M., Zarringhalam, J., Shadnoush, M., Safaeyan, F., Tekieh, E. (2012), Inhibitory effect of black and red pepper and thyme extracts and essential oils on Enterohemorrhagic Escherichia coli and DNase activity of Staplylococcus aureus. Iranian Journal of Pharmaceutical research, 12: 363-369.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *