Despre suplimentele alimentare şi suplimentele dietetice

Publicat pe 5 iulie 2017

Conform definiţiilor date de Comisia Europeană (Directiva 2002/46/EC), suplimentul alimentar este un preparat cu rol de a suplimenta dieta normală, respectiv o sursă concentrată de nutrienţi, sau alte subsţante cu rol nutriţional sau psihologic, prin aceasta înţelegând şi ingrediente izolate din plante medicinale, sau alte surse vegetale; suplimentul dietetic, are o definiţie aproape identică, cu precizarea că acesta este menit să adauge o substanţă lipsă într-o dietă.

Prin urmare, putem găsi produse sanogene cu o compoziţie similară, sau chiar identică în ingrediente active vegetale, fie ca supliment alimentar, fie ca supliment dietetic, în funcţie de cât de strictă este legislaţia ţării în care se avizează acel produs sanogen, cumulat cu opţiunea producătorului acestuia. De exemplu, în Marea Britanie şi Germania sunt reguli foarte stricte în ceea ce priveşte fiecare categorie, aceasta însemnând cerinţe de testare (analitice şi farmacotoxicologice), şi deci costuri de punere pe piaţă, foarte diferite. In ţara noastră, ca şi în multe alte state ale lumii, cerinţele de avizare pentru suplimente alimentare şi dietetice sunt (aproape) identice.

In aceste condiţii, se pune întrebarea dacă există diferenţe între produsele sanogene din cele doua categorii, între două ţări cu legislaţii identice sau diferite.

Răspunsul este că pot exista diferenţe între suplimentele alimentare/dietetice cu ingrediente similare, sau chiar identice, iar explicaţia acestora este după cum urmează:
1.In primul rând, pot exista diferenţe între materiile prime vegetale utilizate, chiar dacă sunt identice, date fiind condiţiile specifice ale regiunii de unde au fost colectate.
2.Timpul de recoltare şi procesarea primară a materiei prime (de exemplu modul în care s-a realizat uscarea plantei) constituie, de asemenea, cauze de diferenţe în compoziţia chimică a produselor, chiar dacă planta provine din aceeaşi zonă geografică.
3.Condiţiile specifice de extracţie a ingredientelor active din plantă conduc la diferenţe majore între produsele sanogene rezultate; de exemplu, utilizarea APEI faţă de ALCOOL în procesul de extracţie conduce la produse complet diferite în ceea ce priveşte compoziţia lor chimică, deci la diferenţe majore şi în ceea ce priveşte acţiunea biologică asupra omului sau animalului tratat cu cele două variante de produs finit.
4.Metodele moderne de formulare (însemnând prelucrările suplimentare pe care le suferă ingredientele active, cumulat cu calităţile speciale ale învelişului protector din forma farmaceutică finală – capsule, comprimate, gelule, etc.) pot ridica foarte mult eficienţa unui preparat sanogen. Prin urmare, o tehnologie optimă de formulare, în acord cu locul unde se vor elibera şi absorbi ingredientele active, induce diferenţe mari de acţiune şi calitate între două produse vegetale sanogene cu ingrediente identice.
5.Dar, cel mai important, de unde şi rolul major al legislaţiei ţării unde se avizează produsul sanogen, faptul de a fi fost TESTAT DIN PUNCTUL DE VEDERE AL TOXICITATII SI ACTIUNII BIOLOGICE (pe culturi de celule şi/sau animale de laborator) REPREZINTA DOVADA SIGURANTEI SI EFICACITATII UNUI PRODUS SANOGEN NATURAL.
In Romania, la ora actuală, nu există obligativitatea testării farmacotoxicologice a suplimentelor alimentare şi dietetice însă, din anul 2018, se prevede a se modifica legislaţia în acest sens, cel puţin pentru o parte dintre materiile prime vegetale utilizate drept sursă de ingrediente active pentru produsele sanogene din cele doua categorii.
Autor: Biochimist, Doctor in chimie, Cercetator stiintific grad I – Lucia Pirvu
Sursa informatiilor: Michael Heinrich, Quality and safety of herbal medical products: regulation and the need for quality assurance along the value chains. British Journal of Clinical Pharmacology (2015), Volume 80, Issue 1, pages 62-66.

 

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *